| Antena 3 | Președintele PSD București, Marian Vanghelie a fost cuprins de un adevărat zel autodidactic după ce duminică președintele Traian Băsescu a apreciat că oricine poate învăța despre Herodot pe Google. |
| ProTV: | Ca Marian Vanghelie este certat cu gramatica limbii romane stim cu totii. |
| Cotidianul: | Liderul PSD s-a încurcat serios atunci când a fost vorba să pronunțe numele celui mai popular motor de căutare pe Internet din lume: Google. |
| Ziua: | "Dupa ce l-am auzit pe Basescu la Guvern, m-au dus la sase dimineata sa il caut pe gogal, goagal, gagal pe Herodot. A trait intre 484 - 425, va spun totul despre el, ca imi era teama ca ma intreaba presa", a declarat senin Vanghelie. |
| Mediafax: | "Eu m-am dus acolo că a zis președintele", a adăugat el, referindu-se la o afirmație a lui Traian Băsescu din ședința extraordinară a Guvernului de duminică. |
...și s-a născut sărci pe Goagăl »
A căuta online nu a fost întotdeauna un lucru ușor.
La început existau puține pagini web. Acestea puteau fi clasificate ușor în funcție de conținutul lor. Primele unelte de căutare online au fost cataloagele online (denumite și directoare web). Acestea erau colecții de linkuri întreținute de diverși webmasteri și aranjate logic, pe categorii.
Pe la mijlocul anilor '90 era însă clar că internetul devine prea vast pentru a putea fi organizat numai de mintea omului. Era nevoie de automatizarea clasificării paginilor. Așa s-a născut ideea unui motor de căutare, adică o mașinărie care să caute singură informația pe web și să poată clasifica informația găsită.
Începând cu mijlocul anilor '90, au apărut tot mai multe motoare de căutare: Lycos, Excite, Altavista. Cu fiecare apariție, capacitatea tehnică de găsire și sintetizare a informației devenea tot mai mare. Altavista, care a fost pentru o scurtă vreme liderul pieței, avea nu doar un algoritm performant de clasificare a informației, ci și o capacitate enormă de stocare a informației care îi permite să caute simultan prin câteva sute de milioane de pagini.
Toate aceste motoare de căutare aveau însă o mare problemă: deseori, rezultatele returnate de ele erau irelevante și pline de spam. Irelevanța avea la bază un defect major de concepție: tehnicile de clasificare a unei pagini web, oricât de sofisticate, se bazau pe ceea ce pagină însăși zicea despre sine, în special prin așa-numitele meta-instrucțiuni (auto-descriere și cuvinte cheie). Pentru un spammer era foarte ușor să înțeleagă algoritmul de clasificare al unui motor de căutare și să construiască pagina web în așa fel încât "mesajul" pe care aceasta îl transmitea despre sine unei mașinării automate (prin cuvintele cheie, conținut etc.) să pară legitim.
În 1998 a apărut Google, având la bază o idee simplă și genială. Larry Page și Serghei Brijn, doi doctoranzi la Stanford, au avut următoarea revelație: o mașină de căutare nu trebuia să clasifice conținutul găsit online în funcție de ceea ce conținutul însuși zice despre sine, ci în funcție de ceea ce zic celelalte pagini web despre el. Atunci când descoperea un website, Google nu mai punea accent pe ceea ce găsea în website, ci pe felul în care alte site-uri se raportau la acel site. Astfel, degeaba încerca un spammer care avea, să zicem, un site pornografic, să emuleze un site cu informații relevante despre... creșterea albinelor. Google cerceta felul în care celelalte site-uri se raportau la el și descoperea, evident, că textul linkului era întotdeauna: "spamer", "site porno", "pornache" etc. Deși o mașină, Google folosea astfel puterea oamenilor: în spatele raporturilor dintre site-uri stăteau webmasterii... Mașinile se puteau înșela, dar oamenii nu.
Astfel, în numai 2 ani, Google a ajuns cel mai performant motor de căutare din lume - și a rămas așa până azi. Celelalte motoare de căutare din anii '90 au dat demult faliment. La ora actuală, supremația Google nu este pusă în discuție decât în Rusia (unde lider de piață e Yandex) și China (Baidu).